take the veil

Trec orele si gradele se aduna, o noapte obisnuita in mintea unui nebun, vremea a trecut pe minus, frunzele aproape au cazut, lumea din jur isi continua viata monotona, dar o singura idee straluceste pe intuneric, o idee care ar innebuni si cea mai normala persoana, un conflict intern greu de controlat, semne care vin dintr-o suta de directii: ataca mereu incontrolabil, nu stiu ce sa raspund, nu stiu ce sa zic si cum sa consolez. E usor sa interpretezi o mica greseala, fara intentie, o secunda de ezitare, un refuz cu lama ascutita te patrunde pana in cel mai adanc lacas al sufletului si ramane acolo, permanent, este indiferent starii tale bahice. Privesti cum lumea continua in jurul tau si esti neputincios, nu poti face nimic sa opresti timpul si sa alergi spre telul tau anevoios, sa il strangi in brate si sa il adori. Iti dai seama ca ai mintea stricata si incerci sa te adaptezi si sa accepti orice compromis, dar inauntru nu poti decat sa zbieri ca nu intelegi ce se intampla, unde esti, ce vrei sa faci. Pleci capul sabiei a-ti fi taiat. Ironia e moartea sortii,  in orice secunda tot ce ai depus spre bine iti poate fi intors spre raul ce incerci sa il eviti cu atata ardoare. Disperarea e la limite, faci orice sa ascunzi adevaratul chip al intentiilor tale, sau le fortezi neindeajuns.
Cateodata vrei sa apara o mana celesta sa-ti treaca peste crestet si sa iti alunge toate cugetele perfide. Nah.

0 observatii: