Nu sunt o fire pesimista, si nu pot sta in coltul meu tacut desi as vrea sa fac asta cateodata. Perioade in care ma simt la pamant si tot ce vreau e sa stau in acel colt si sa beau, sa beau in nestire. Pot rade, pot glumi, pot face orice. Dar dintr-o data fara sa ma anunte nimic, ma loveste, simt in spatele capului, si ma cufund in abisul gandurilor si sunt inconjurat de nimic. Nimicuri care discuta, nimicuri care ma intreaba, nimicuri care se uita la mine si incearca sa inteleaga, desi nu reusesc. Totul e rece, si nimic nu mai este important pentru mine. Trebuie sa gasesc fundul paharului ca sa il pot ascunde din nou. Aici am ajuns, reflectorul de interogatoriu asupra mea, inconjurat de viata care isi continua sensul dar fara sa vad, sa aud, totul e intunecat si se misca in reluare. Stiu ca imi voi reveni odata cu venirea diminetii, dar inevitabil voi simti lovitura din nou.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)