Dimineata

Stau pe scaun, ma uit spre geamul din stanga si vad rafalele de vant miscand incet marul de langa fereastra.Soarele m'a iertat, si a aruncat in casa, printre jaluzelele trase, cateva raze fericite.Ma misc incet, casc, si tusesc.Am prins, fara sa vreau, nerodul virus, si se pare ca nu vrea sa ii dau drumul.Din cand in cand imi limpezesc gatul cu cana de ceai de pe birou.O ora destul de matinala pentru mine, dar aseara, nu am petrecut impreuna cu bunul prieten Bacchus, l'am lasat sa se destinda in tainele licorilor, singur, iar eu am plutit spre mirifica saltea, oboseala facandu'ma un martir al serii.Hm,"BACCHUS hath drowned more men than Neptune."
Afara s'a facut verde.Placerea dimineatii, stand la fereastra, cu privirea lui Sol asupra ta, cu pasarile care canta din zori, copacii care si'au gasit treaba, leganandu'se impreuna cu iarba, si ea verde.Totul s'a aprins, totul straluceste cu acea vaga paloare de primavera.
E duminica, zi de odihna.Zi de lenevit, de degeabism sincretic, pentru unele persoane pentru care duminica este un prilej de a pravali peste mediul cel verde, cu masini, progenituri, animale, bautura si carne.In fiecare duminica in care vremea este prielnica, ma uit pe vale si vad mici pete de culoare, familii venind la un gratar la soare.Pe dupa-masa, se ridica un miros cald de friptura, inchegat cu mirosuri gen tigari, bere s.a.
Soarele imi provoaca iluzii, l'am vazut iesind de dupa dealul din fata.Colina s'a transformat intr'o mare cu valuri inalte, iar el s'a ridicat, scaldat si umed, deasupra maiestrului albastru.Mi'am promis ca imi voi rezerva timp pentru a face o incursiune spre visul meu absolut, bineinteles pe acea data in care acest lucru este o obisnuinta, rasarita direct din sangele tanarului.
Nu pot spune ca am tratat totul cu o anumita lipsa de interes.Nu ma pot feri, preocuparea pentru blog mi'a scazut din prioritati, insa nu vreau sa neglijez nimic. Vremea m'a binedispus in asa fel incat acest loc imi aducea doar amintiri sumbre.Daca aceasta stare se va mentine in mine, voi schimba culoarea lui, il voi face mai deschis.Sper ca nu am pierdut nici un ochi aruncat asupra entitatii mele.

Pff.

Zilele astea nu m'am simtit deloc bine.Acum ma simt cu nervii intinsi, sunt gata sa se rupa.Nu suport sa iau lucrurile de la capat.Starea fizica imi este deteriorata.Simt in mine o molima care ma macina incet, imi macina starea psihica si ma ameninta, imi bate plamanii, ii uraste.Vreau pace sufleteasca.Ma agit mereu, ochii imi scaneaza, imi analizeaza imprejurimile, calculeaza solutii spre probleme inexistente si care oricum nu au raspuns viabil.Vreau sa aflu, sa ajung la capatul labirintului, sa rezolv enigma.Ma sperie aceasta ciuma, ma tranteste la pamant, imi calca moralul si starea sufleteasca calca limitele normalului, scapa in infinit, in paranormal.Nu ma simt bine deloc.Vreau sa aflu sfarsitul, ma va calma.In curand raspunsul imi va fi oferit pe tava, intr'un plic auriu, brodat cu speranta.Poate fi oricare, rau sau bun, oricum va alunga aceasta stare isterica si agitata pe care o am.Dezbat totul, mi'am pierdut increderea in orice.Sunt obosit, lancezesc prin zilele de odihna, de distractie, ca pensionarii parasiti in acel rece azil, plin de memorii himerice.Luminita de la capatul tunelului imi va ispasi sentimentele, ma va readuce cu picioarele la nivelul marii, poate fi si rece, sunt indiferent, dar vreau sa o simt, sa stiu, chinul m'a ajuns din urma si nu il mai pot retine, nu il mai pot minti.Incet, alunec spre culmele nebuniei.

Dimi, daca imi permiti sa iti prescurtez pseudonimul, Ana Blandiana, o activista de admirat, mi se pare prea romantata, si prea contemporana pentru gustul meu.sa nu o iei in nume rau, e doar o parere si nu reflecta absolut nici o imagine rea asupra altor poeti concomitenti cu ea.Acel poem nu este pentru mine, in schimb am gasit alta creatie, care m'a impresionat acum ceva timp.Subliniaza si ridica ideea de libertate, de vointa degajata si castitate fara limite, fara prejudecati.Ploaia ofera context pentru a curata tot ce este interzis in cultul vietii, rupe catusile legii si retinerii, zdrobeste legile firii si le imparte in mici bucatele de fericire si nesupunere.Dar mai multe se inteleg din textul doamnei Coman :


Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze de la tâmple până la glezne,
Iubiţii mei, priviţi dansul acesta nou, nou, nou,
Noaptea-şi ascunde ca pe-o patimă vântul în bezne,
Dansului meu i-e vântul ecou.

De frânghiile ploii mă caţăr, mă leg, mă apuc
Să fac legătura-ntre voi şi-ntre stele.
Ştiu, voi iubiţi părul meu grav şi năuc,
Vouă vă plac flăcările tâmplelor mele.

Priviţi până o să vi se atingă privirea de vânt
Braţele mele ca nişte fulgere vii, jucăuşe -
Ochii mei n-au cătat niciodată-n pământ,
Gleznele mele n-au purtat niciodată cătuşe!

Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze şi destrame-mă vântul,
lubiţi-mi liberul dans fluturat peste voi -
Genunchii mei n-au sărutat niciodată pământul,
Părul meu nu s-a zbătut niciodată-n noroi!


Ma duce gandul la o femeie tanara avand parul lung si castaniu, imbracata intr'o rochie de ie, nimic mai mult.Ploua, sanii si fesele se lipesc de material si dezvaluie secretele care isi pierd semnificatia in fata ei, danseaza, se misca, se joaca, este uda, nu ii pasa.Adevarul mascat sub forma vie, prelingandu'se prin noroiul destinului.Nu poate fi oprita, ploaia ii este mama, pamantul ii este tata.Fiica naturii.

Sunt ruginit, stiu asta.Simt ca in mine se poarta un razboi rece, si steagul alb nu va fi ridicat decat in momentul adevarului.Gazeta ideilor, imi ajunge zilnic la pragurile mintii si ma socheaza din ce in ce mai mult, ma arunca spre culmile regatului dementei.Sunt un bufon la curtea damnatilor, regele lor imi ofera o coroana cu inscriptia "dementia est vestri", ma asez pe locul lui iar demonii hazului imi asculta orice porunca.Vreau sa imi revin, sa ajung cu picioarele la nivelul marii sa ma pot deplasa normal si fara griji.Viata imi joaca feste, ma pacaleste, ma confrunta, vrea sa ma ma incurce propriile fire ale cugetarii.Nu ma voi linisti, noptile nedormite si'au format o imagine pe fata mea, nebarbierita, pe parul zburlit, pe pungile cu aberatii nocturne ce mi s'au format sub ochi.Pana atunci o astept sa vina, sa ma calmeze.Intr'o rochie lunga, neagra, cu spatele gol si tocuri lungi, sa imi aline intensitatile morale, sa le arunce in pustiu.Astept insa.

Margini ale gandului

Sa ma fut in ea de condensare a vaporilor din atmosfera.M'am saturat, gata e de'ajuns.Cine naiba ma pedepseste cu vremea asta muribunda.Pf, Porumbescu o cheama inapoi, l'am ascultat toata ziua, balada lui se potriveste momentan, cu tot.Ma simt asa liber, ma intind, lenevesc in pat.Ascult ploaia, ascult cum picaturile reci se izbesc de pervazul de lemn.Ah, a inceput vioara.O masina trece in viteza in departare, se aud rotile scartaind la curbe.Camera e un dezastru, nu mi'a mai facut curat astazi.N'a avut timp.Hm, se pare ca o pasare ciripeste in padurea din spatele casei.Oare e fericita ca ploua ? Am chef sa beau.Sa beau, tarie pura, sa scuip foc in urma ei, sa decartez, sa beau din nou, sa imi ucid organele interioare, sa imi termin neuronii, sa uit stresul intens acumulat saptamana asta.

Cand eram mic, eram foarte curios, de ce mama, tata, bunicii, matusa, toata lumea se inchina si lauda un anumit lichid negru cu gust foarte amar, care lasa mizerie pe fundul canii.Am auzit sute de motive.Ca te face sa arati mai bine, ca iti da energie, te ajuta, iti da inspiratie, vai si amar de persoanele care nu au gustat in viata lor nobila bautura opus dulcelui.Am gustat si eu, fiind mirat chiar de ce proprietati magice poate avea asemenea amestecatura facuta din cateva linguri de seminte negre,macinate, si apa fiarta.Si incet, observandu-i pe adultii din juru meu ridicand in slavi cafeaua, am observat.Café - a devenit un al doilea zeu in viata omului.Un zeu, sub forma de drog pasnic.Motorul de pornire a fiecaruia.Lichidul in sine nu are proprietati miraculoase, dar imaginea lui, sunetul unei sorbituri, clinchetul linguritei amestecand.Provoaca o stare de eforie necesara pentru pornirea unei noi zile grele din viata.Obligatorie as putea spune.Imi aduc aminte in zilele ramase fara, ce scandal iesea, racnete, izbiri, certuri monumentale.De ce? Din cauza a ceva ce nici un om, muncitor, obosit, care cauta alinare in paranormal, nu poate trai!Ma gandeam sa incerc un experiment, sa incerc sa fac o fiertura asemanatoare, cu acelasi gust si culoare, si sa vad daca are acelasi efect.Pana la urma nu am mai incercat, si nu fiindca m'am dat batut, fiindca nu era nevoie, eram sigur de rezultate.Cafeaua, muza vietii cotidiene.Buna prietena, verisoara, cu tigara.Rutina diminetii, tigara si cafeluta, la o barfa, la un biscuit.Telenovele din viata reala.C8H10N4O2 - Dependenta globala, obsedari cronice, milioane de oameni subordonati doamnei negre, satira amara umezind buzele si oferind euforie la cost minim.Impulsul cafelei ofera pace sufleteasca, inceperea unei noi zile, linistea de dupa-amiaza, sau la unii chiar un somn linistit.Am avut si eu vremea mea cu ea, dar am observat ca nu ma ajuta deloc, chiar imi provoaca anumite stari de paranoia.Am renuntat imediat.Nu si la var'sa.

Stau in pat si privesc geamul, lumea de afara, in plan orizontal.Pupilele mari, largite imi creeaza desene criptice din fumul iesind din scrumiera plina.Pachete goale stand in pat cu mine, nu ma pot ridica, dar vreau inca una.Un miros statut de umezeala, efort si caldura amestecat cu fumul de tigara, imi inconjoara camera.Nu pot respira ma ridic si deschid geamul.Scot capul pe geam, si ma intorc in pat.Parul mi'e ud.Ma invart, ma zvarcolesc, indrept ochii spre tavan si el se misca, vine spre mine, se prabuseste, ma ridic brusc, sparg o sticla, cioburi peste tot.O masina trece si imi lumineaza constructia camerei, lumina patrunde in ochi si se instaleaza pe creier, nu mai vad nimic, sunt orbit.Sunt surd, sau mut, tip si nu aud nimic, m'am intepat intr'un ciob.Rup o haina din apropiere si imi leg rana superficiala.In capul meu se deruleaza al II-a razboi mondial, sub forma de cugete slinoase.Pipai patul si gasesc o tigara rupta.Imi aprind capatul cel mai lung, las capul pe spate.Tigara mi se contopeste in mana, devine un al saselea deget, fumegand.Inchid ochii, ma gandesc la ceva frumos.Primavara vesela, miros de flori, insecte, fulgere, nori, vant, tornade, inundatii deschid ochii.Suna telefonul, tresar, incerc sa raspund si nu reusesc, tremur prea tare, geamul deschis a fost o chemare blanda a frigului, ma inteapa peste tot.Ma invelesc, adorm alinat de notele furtunei.Imi imaginez ca dorm pe plaja cu fata la mare.E furtuna, dar valurile ma ocolesc, se izbesc in spatele meu.Psihedelism pe valuri.Nisipul ia forme umane, vrea sa ma trezeasca dar eu sunt de mult in larg, plutesc, sunt unul cu marea, ploaia mi se imprima pe corp, ma saruta peste tot.



Zambesc.
(sunetele ploii dedicate Dianette'i)

Incet, incep sa fiu blazat in privinta starii de afara.Am citit atata Poe si Bacovia in ultima vreme incat cerul mintii mi s'a intunecat de tot si a devenit imun la orice fel de rau pur.Astazi o faclie de lumina a patruns prin masivul intuneric si m'a atentionat cu o poezie, acusi va veni primavara si totul va straluci din nou.Abia astept sa vad acel verde curat, care in bataia luminii pare ca o ceata, ca o vis pe un camp infinit, verde.Imaginea imi imi este distorsionata rapid de rafalele care se izbesc in peretele exterior.Rabdare imi spun, rabdare.
In ultimele zile nervii mi'au fost dusi la maxim, si inapoi, de mai multe ori.Obligatiile care imi domina viata momentan sunt atat de apasatoare incat am ajuns mai jos decat praful, decat capatul fantanii, decat fosilele.Am ajuns in centrul pamantului unde nu ma poate provoca nimeni.Arsita din jurul meu ma face sa ma simt increzator si dominant, singur in mijlocul terrei, absolvit de orice fapta, sunt botezat in foc, pielea mi se topeste, parul imi arde, ochii imi curg, oasele se sparg.Dar sunt calm, nu mai trebuie sa fac fata situatiilor care se aduna, fug de ele, dar ma urmaresc, si timpul ma strange ma face sa dispar.Nervii mei sunt mai intinsi decat corzile unei viori, instrumentele perfecte, diavolul intruchipat in
rutinele din viata mea, canta la ele simfonii care iti zgarie urechile si creierul incat tot ce poti sa faci e sa urli, sa urli cat mai tare, sa treci de barierele sunetului, ale universului..dar in gand.Daca urli cu adevarat,vor auzi, iti vor vedea slabiciunea, vor profita de ea, te vor distruge, sfarama, vantul va sufla prin tine, si oamenii la fel.Am gasit ca cea mai buna solutie e sa te inchizi in universul tau, temporar, si sa faci tot posibilul sa iti gasesti punctul de relaxare, ying-yang-ul, acel bonsai care iti calmeaza sinapsele si iti reda starea ta normala.Astfel ii vei invinge cu propria lor arma, le vei infinge o sulita a tacerii,a supunerii, chiar a miseliei in coasta propriei lor constiinte.Si vor sangera in tacere, asemenea tie, dar durerea morala va fi mult mai mare si mai asupritoare.Si stand in intunericul tau, ii observi si furi veriga din lantul
febrilitatii lor si o vei rupe in bucati, aruncate in pustiu.Si vor cadea, in infinitul vid al umilintei, ingeri cazuti, supunere totala.
Calm, relaxare.Da, muzica ma calmeaza uneori.Nu atat de mult pe cat ma calmeaza mana ei fina jucandu'se cu parul meu, dar reuseste sa ma aduca la un nivel in care pot face fata.Am devenit obsedat de o arie a lui 'Francesco Gasparini', preluata de Vivaldi in Bajazet.O arie clasica, italiana.O sotie indurerata dupa sotul ei amagitor, vocea Ceciliei imi mangaie timpanele, sufletul imi vibreaza, pulsul imi devine metronom si ghideaza suntelele in venele mele, ma face euforic, halucinez, aparitia sopranei langa mine, ma tine de mana, canta despre mine.Irene, nu muri, iti voi fi fidel iti jur, nu muri!

Daca timpul si raspunderea ar fi doua curve, le'as agata pe strada si le'as fute in cel mai urat, cel mai sadistic si necrutator mod, as lasa urme grosolane, vanatai si zgarieturi, le'as viola toata increderea si inocenta, as scuipa pe ele, le'as lega de maini, de picioare apoi folosind un obiect sfredelitor as marca permanent aparitia mea in mizeria lor zilnica.Le voi distruge fiinta patetica care creeaza atat haos in ordinea zilelor mele si nu numai.
Vreau sa lenevesc in pat, sa fie langa mine, sa o tin in brate.Vreau sa fie cald.Sa stam dezbracati, scaldandu'ne in razele lui Helios, sa vorbim despre infinit, sau sa nu vorbim deloc.Pf, stari monotone.