Sa ma fut in ea de condensare a vaporilor din atmosfera.M'am saturat, gata e de'ajuns.Cine naiba ma pedepseste cu vremea asta muribunda.Pf, Porumbescu o cheama inapoi, l'am ascultat toata ziua, balada lui se potriveste momentan, cu tot.Ma simt asa liber, ma intind, lenevesc in pat.Ascult ploaia, ascult cum picaturile reci se izbesc de pervazul de lemn.Ah, a inceput vioara.O masina trece in viteza in departare, se aud rotile scartaind la curbe.Camera e un dezastru, nu mi'a mai facut curat astazi.N'a avut timp.Hm, se pare ca o pasare ciripeste in padurea din spatele casei.Oare e fericita ca ploua ? Am chef sa beau.Sa beau, tarie pura, sa scuip foc in urma ei, sa decartez, sa beau din nou, sa imi ucid organele interioare, sa imi termin neuronii, sa uit stresul intens acumulat saptamana asta.
Cand eram mic, eram foarte curios, de ce mama, tata, bunicii, matusa, toata lumea se inchina si lauda un anumit lichid negru cu gust foarte amar, care lasa mizerie pe fundul canii.Am auzit sute de motive.Ca te face sa arati mai bine, ca iti da energie, te ajuta, iti da inspiratie, vai si amar de persoanele care nu au gustat in viata lor nobila bautura opus dulcelui.Am gustat si eu, fiind mirat chiar de ce proprietati magice poate avea asemenea amestecatura facuta din cateva linguri de seminte negre,macinate, si apa fiarta.Si incet, observandu-i pe adultii din juru meu ridicand in slavi cafeaua, am observat.Café - a devenit un al doilea zeu in viata omului.Un zeu, sub forma de drog pasnic.Motorul de pornire a fiecaruia.Lichidul in sine nu are proprietati miraculoase, dar imaginea lui, sunetul unei sorbituri, clinchetul linguritei amestecand.Provoaca o stare de eforie necesara pentru pornirea unei noi zile grele din viata.Obligatorie as putea spune.Imi aduc aminte in zilele ramase fara, ce scandal iesea, racnete, izbiri, certuri monumentale.De ce? Din cauza a ceva ce nici un om, muncitor, obosit, care cauta alinare in paranormal, nu poate trai!Ma gandeam sa incerc un experiment, sa incerc sa fac o fiertura asemanatoare, cu acelasi gust si culoare, si sa vad daca are acelasi efect.Pana la urma nu am mai incercat, si nu fiindca m'am dat batut, fiindca nu era nevoie, eram sigur de rezultate.Cafeaua, muza vietii cotidiene.Buna prietena, verisoara, cu tigara.Rutina diminetii, tigara si cafeluta, la o barfa, la un biscuit.Telenovele din viata reala.C8H10N4O2 - Dependenta globala, obsedari cronice, milioane de oameni subordonati doamnei negre, satira amara umezind buzele si oferind euforie la cost minim.Impulsul cafelei ofera pace sufleteasca, inceperea unei noi zile, linistea de dupa-amiaza, sau la unii chiar un somn linistit.Am avut si eu vremea mea cu ea, dar am observat ca nu ma ajuta deloc, chiar imi provoaca anumite stari de paranoia.Am renuntat imediat.Nu si la var'sa.
Stau in pat si privesc geamul, lumea de afara, in plan orizontal.Pupilele mari, largite imi creeaza desene criptice din fumul iesind din scrumiera plina.Pachete goale stand in pat cu mine, nu ma pot ridica, dar vreau inca una.Un miros statut de umezeala, efort si caldura amestecat cu fumul de tigara, imi inconjoara camera.Nu pot respira ma ridic si deschid geamul.Scot capul pe geam, si ma intorc in pat.Parul mi'e ud.Ma invart, ma zvarcolesc, indrept ochii spre tavan si el se misca, vine spre mine, se prabuseste, ma ridic brusc, sparg o sticla, cioburi peste tot.O masina trece si imi lumineaza constructia camerei, lumina patrunde in ochi si se instaleaza pe creier, nu mai vad nimic, sunt orbit.Sunt surd, sau mut, tip si nu aud nimic, m'am intepat intr'un ciob.Rup o haina din apropiere si imi leg rana superficiala.In capul meu se deruleaza al II-a razboi mondial, sub forma de cugete slinoase.Pipai patul si gasesc o tigara rupta.Imi aprind capatul cel mai lung, las capul pe spate.Tigara mi se contopeste in mana, devine un al saselea deget, fumegand.Inchid ochii, ma gandesc la ceva frumos.Primavara vesela, miros de flori, insecte, fulgere, nori, vant, tornade, inundatii deschid ochii.Suna telefonul, tresar, incerc sa raspund si nu reusesc, tremur prea tare, geamul deschis a fost o chemare blanda a frigului, ma inteapa peste tot.Ma invelesc, adorm alinat de notele furtunei.Imi imaginez ca dorm pe plaja cu fata la mare.E furtuna, dar valurile ma ocolesc, se izbesc in spatele meu.Psihedelism pe valuri.Nisipul ia forme umane, vrea sa ma trezeasca dar eu sunt de mult in larg, plutesc, sunt unul cu marea, ploaia mi se imprima pe corp, ma saruta peste tot.
Zambesc.
(sunetele ploii dedicate Dianette'i)
Margini ale gandului
Scris de Gabriel la 4/03/2008 07:41:00 p.m.
Tags: ganduri, idei, nevroze, observatii
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
6 observatii:
Imi place cum surprinzi momentele, in posturile tale.. Am sa ma pierd printre cuvintele tale chiar daca sunt pentru tine..
..sunetele ploii.. dedicate mie.. m-au trecut fiori ascultandu-le.. Multumesc.
Mi'ai spus ca iti place ploaia, asa ca ti'am oferit o parte din mintea mea referitoare la apa cereasca.Ma bucur ca apreciezi.
vorbesti despre ploaie si Porumbescu cafea si alta tampenie plictisitoare? How gay can you be?Si in plus lasa detaliile pentru Balzac... Scrie ce ai de zis nu scrie pentru a impresiona gagicile cu vocabularul tau de 50 de cuvinte.
Folosesc prea multe cuvinte ? Asa scriu eu, asa gandesc.Te contrazici singur, intrebi cat de homosexual pot fi, apoi imi spui ca scriu sa impresionez "gagicile".Intotdeauna scriu, ce am de scris!Nu am vreun scop anume.Imi pare rau daca nu iti place blogul, dar nu pot indrepta nimic din ce ai spus pana acum.
iata ce scrie unbloganonim pe blogu' lui:
"Cred ca initial am pornit aceasta chestie care se cheama blog anonim.. pentru ca sunt o persoana frustata."
Ca mare dreptate mai are!:)
:)) Asta e. Nu poate place la toata lumea. Ar fi culmea. Iar frustratii sunt in general.. greu de multumit:)
Trimiteți un comentariu