Nu pot spune ca timpul e impotriva mea, dar pe zi ce trece schimbarile se fac tot mai permanente, incerc sa ma uit in urma si desi totul pare atat de familiar, devine la fel de vag. Sunt ca niste pasi in zapada, desi stii ca i-ai facut, ninsoarea nu se lasa si le acopera urmele usor. Nu stiu cand a trecut totul, viata parca a luat-o inainte si m-a lasat in urma intentionat, intr-o gaura spasmodica, mereu in conflict cu gandurile si trairile. Incerc sa imi inund timpul cu tot felul de ocupatii mai mult sau mai putin ilicite, munca mi-a preluat mare parte, desi devin din ce in ce mai solitar, lucru aproape fatidic, in ciuda faptului ca orice as face, oricat de mult m-as inchide in mine, nu pare sa afecteze indeplinirea nevoilor omenesti. Zambitul a devenit fals si fad, doar cei foarte apropiati pot vedea asta, si ma deranjeaza foarte tare, as vrea sa fiu un actor mai bun. Unii oameni chiar nu inteleg motivul pentru care ma indepartez de ei, dar am devenit ca o ciuma, sunt contagios si greutatea descurajanta pe care o car dupa mine se lasa si pe umerii celor din jur, fara sa vreau. Sunt constient de tot ce fac, dar cateodata imi scap de sub control, si regret deciziile pe care le iau adeseori. Oricat de distant as fi mereu se gaseste un suflet amarat sa se bage in calea mea in seama, reactionez mecanic, mereu aceleasi replici, aceleasi gesturi si aceeasi urmare. Cateodata ma plictisesc atat de tare incat imi controlez cu greu aversiunile, incep sa-mi formez o reputatie in acest sens, dar chiar nu imi pasa.
Noaptea a devenit cel mai bun prieten, cu beneficii dionisiace, urmez calea de aspirant spre abuz, doar asa mai pot inchide ochii desi visurile ma bantuie am invatat sa traiesc cu ele, pe langa multe altele.
Mai stau cateodata si ma ascult, cuvintele care imi ies pe gura nu le recunosc ca fiind proprii, desi ma identific cu ele. O suta de intrebari imi vin in cap pe moment, dar cea mai importanta imi rasuna in timpane in fiecare zi, cine sunt eu ? Sau mai bine spus ce am devenit, psihopatic, fara nici un sentiment, nici o remuscare. Oare cate niveluri are desensibilizarea, si oare limita e nebunia ? E 5 dimineata, gradele incep sa-mi rapeasca energia necesara pentru mai tarziu, examene, munca si placeri derizorii.
..you're one step closer to hitting bottom.
congratulations..
Scris de Gabriel la 1/25/2011 05:12:00 a.m.